REACȚIE. Dr. Adrian Streinu-Cercel, despre demiterea sa: „Mi se pare o decizie firească. Când conduci un minister, ai dreptul să îți alegi colaboratorii”

REACȚIE. Dr. Adrian Streinu-Cercel, despre demiterea sa: „Mi se pare o decizie firească. Când conduci un minister, ai dreptul să îți alegi colaboratorii”
Sursă FOTO: Eduard Vînătoru - Mediafax Foto
Publicat: 23/04/2020, 22:05
Actualizat: 26/04/2020, 15:32

Directorul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş”, prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, a vorbit joi seara, în exclusivitate pentru Antena 3, despre demiterea sa de la conducerea Comisiei anti-COVID a Ministerului Sănătății.

„Am avut o conversație cu ministrul Sănătății. Mi se pare o decizie care îi aparține, este firească. Atunci când conduci un minister, ai și dreptul să îți alegi oamenii cu care să colaborezi. E o relație simplă. Dacă ministrul Sănătății consideră că trebuie să facă o schimbare, obligatoriu face acea schimbare. Atunci când ești într-o poziție de conducere nu există elemente de dus-întors”, a declarat profesorul Streinu-Cercel, la Antena 3.

Acesta a comentat și acel document, intitulat „Vacanța Mare”, din care opinia publică a înțeles că persoanele de peste 65 de ani ar fi urmat să fie extrase din familiile lor și carantinate în hoteluri.

„Nu cred că trebuie să se supere cineva anume că avem voie sau nu avem voie să redactăm documente. Documentele pe care le facem sunt înscrisuri mai mult sau mai puțin personale, fac obiectul unor discuții în cadrul Institutului iar această pandemiei este o pandemie care ne va învăța pe toți foarte multe lucruri”, a mai spus Streinu-Cercel.

Menirea noastră, aici, la Institutul de boli infecțioase „Matei Balș” este să salvăm vieți omenești”, a precizat Adrian Streinu-Cercel în interviul de la Antena 3, acordat lui Mihai Gâdea.

„Într-o pandemie sunt o serie de elemente care îți modifică deciziile de la o zi la alta, de la o săptămână la alta. Noi am început să vorbim de carantină încă din luna ianuarie când în China se instalase deja carantină și vedeam ce se întâmplă în Wuhan. Nu cred că avem dreptul să uităm această istorie scurtă, istorie care ne-a învățat foarte multe lucruri și noi încercăm să punem în practică rapid, pe repede înainte, tot ce apare nou și informațiile care pot salva vieți omenești”, a afirmat directorul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş”.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat, joi, că profesorul Adrian Streinu-Cercel a fost demis de la conducerea Comisiei speciale anti-Covid din Ministerul Sănătăţii şi nici nu mai este membru al acesteia.

Locul său a fost luat de Adriana Pistol, de la Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP).

Premierul Ludovic Orban a afirmat, joi, la începutul şedinţei de Guvern, că salută demiterea profesorului Adrian Streinu Cercel.

Salut decizia cu demiterea lui Cercel. Pe de altă parte a durat cam mult. Puteam să ne mişcăm puţin mai repede. Mai ales după acele grozăvii”, a spus Ludovic Orban.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate provizorii: Călin Georgescu vs. Elena Lasconi în turul II. Diferenţă de 2.742 voturi între...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce ar fi fost un sunet misterios auzit în apele Antarcticii în anii ’60?